Mult asteptatul concurs SuperBlog 2009 a demarat joi, 15 octombrie. Nu mica mi-a fost bucuria cand am vazut ca prima tema este legata de Asus UL30. Asteptam in teste inca de marti aceasta bijuterie si eram sigur ca va ajunge pana la sfarsitul saptamanii. Va puteti imagina ca am inceput imediat sa fac scenarii, planuind cum voi supune la teste autonomia de 12 ore a acestui laptop. Bucuria s-a transformat insa in stres spre sfarsitul zilei de vineri, cand am fost sunat si anuntat ca din pacate laptop-ul nu mai ajunge.

Dezamagirea a fost foarte mare, ideile  refuzand sa-mi vina. Ma bazam mult prea mult pe faptul ca voi avea laptop-ul in teste. Salvarea a venit cand ma asteptam mai putin, sambata seara la o bere cu prietenii. Din vorba-n vorba am ajuns sa discutam despre blog si despre concurs. In timp ce le explicam dilema in care ma aflu, unul dintre ei zambea pe sub mustata. La un moment dat nu m-am mai putut abtine si l-am intrebat:

- Ce ai de esti asa amuzat?

- Nu sunt! Dar cred ca te pot ajuta.

- Pai cum?

- Ti-am zis ca mi-am luat laptop nou?

- Nu! Ce laptop?

- Ghici?

In momentul in care Laur si-a scos laptop-ul din geanta am inteles in sfarsit de ce radea! Noul lui laptop era un Asus UL30!

Intrebarea logica a fost bineinteles: “Si? Ce poti face cu el 12 ore?”

Nu stiu daca v-am povestit vreodata de Laur. Este un tip foarte excentric si foarte bogat, caruia ii plac lucrurile iesite din comun. Ultima escapada pe care a avut-o a fost o excursie in Alaska, unde, din nefericire pentru el, dar spre bucuria mea (nu ma omori Laure), a avut parte de mai multa aventura decat ar fi putut duce.

In loc sa imi raspunda la intrebare, rezolvandu-mi astfel tema primei zile de SuperBlog, mi-a permis sa public o parte din insemnarile lui, o mica aventura (sau mare?), care a implicat si micutul Asus UL30.

Vantul sufla furios cu un muget care parca anunta sfarsitul intregii lumi. Pustiul alb incepe sa ma sperie. Poate nu a fost o alegere buna sa ies cu sania azi. Cainii sunt si ei la fel de nelinistiti, ceea ce il deranjeaza vizibil pe Hans. Le cunoaste reactiile si stie ca ceva rau e pe cale sa se intample.

- E totul ok Hans?

- Nu stiu domnu, nu stiu! Cainii simt un pericol! Poate ar trebui sa ne …

Un urlet frenetic ne intrerupe dialogul, facandu-l pe Hans sa amuteasca de frica. Cu ochii iesiti din orbite si fata desfigurata, striga cat putu de tare: “GRILZZLYYYY!” Nu am avut timp sa realizez ce se intampla ca ne treziram cu bestia langa noi. La vederea impresionantului animal, cainii o luara la fuga simtindu-se parca intr-o cursa contra cronometru intre viata si moarte, devenind imposibil de controlat. Hans isi pierdu echilibrul, cazand de pe sanie. Vedeam literalmente moarte cu ochii in timp ce cainii goneau de nebuni. Fara Hans sa controleze sania, eu neavand experienta necesara, se poate intelege de la sine ca nu mi-am mai atribuit rolul de pasager foarte mult timp.

….

Nu imi amintesc cum am cazut si nici cum am ajuns aici. Ma doare capul de mor, iar stomacul e pregatit sa imi declare razboi. Nu vad nimic in jur decat bezna. Oare asa mi-e sortit sa mor? Aici? Acum?

Speranta invie! La cativa pasi e unul din rucsacuri. Poate gasesc ceva de mancare. Ma indrept sleit intr-acolo, iau repede geanta si ma uit in ea. Rascolesc in toate buzunarele, cautand ceva de mancare sau ceva pentru foc, dar e in zadar. Tot ce gasesc este noul meu laptop. Ce m-am mai bucurat cand mi l-am luat! Cine ar fi crezut ca ASUS UL30 este ultimul cadou pe care mi-l fac?

Mi se deruleaza in minte imagini cu sotia si fetita mea. Ma sfasie gandul ca vor ramane singure. Deschid laptop-ul si imi pun sa cante melodia pe care am dansat prima data cu Ana la nunta noastra. Ce amintiri! Deschid folder-ul cu poze, vrand sa-mi intiparesc in minte imaginea celor doua minuni a vietii mele. Imi lipesc laptop-ul de piept, in timp ce lacrimile imi ingheata pe fata. E caldut .. adorm ..

- VENIIIIITI! E AICI! Se aude parca dintr-o alta lume.

Soarele imi zambeste buclucas de pe cer! Traiesc! Inca am laptopul in brate! Nu pot sa cred! A rezistat toata noaptea, tinandu-mi de cald! Am fost sceptic cand l-am cumparat, necrezand ca autonomia de 12 ore e reala, dar se pare ca m-am inselat. Cine ar fi crezut ca autonomia unui laptop iti poate salva viata?

Ana si Luana imi zambesc din fotografie. As vrea sa le spun: “Vin acasa! Traiesc!”

Multumesc ASUS UL30!

Cam asta a fost dragii mei aventura prietenului meu Laur. Cand am primit tema primei zile de concurs nu am crezut ca asta imi va fi raspunsul, dar se pare ca Asus UL30 intr-adevar iti poate salva viata! Unora la propriu, altora la figurat!

Stiind toate astea, luni, la prima ora fac comanda la PC Garage de acest minuntat laptop. Ultrasubtire, procesor si placa video performante, posibilitati nelimitate! Ce-as putea vrea mai mult?